Reprezentanţii României la concursul internaţional Eurovision, Paula Seling şi Ovi Jacobssen, vor beneficia în acest an de sprijinul financiar al Guvernului, o premieră la 24 de ani de la căderea regimului comunist, scrie ziarulring.ro.
Toate celelalte state participante au avut întotdeauna sprijinul autorităţilor, iar ediţia din acest an a competiţiei muzicale Eurovision va fi şi prima în care România va intra cu şanse egale, căci Executivul a decis să sprijine şi echipa formată din Paula Seling şi Ovi Jacobsen.
Cu doar o lună înainte de marea finală, ce se va desfăşura la Copenhaga, pe 10 mai, şefa Delegaţiei României la Eurovision Liana Stanciu a dezvăluit, în exclusivitate pentru ziarulring.ro, că în acest an şansele României cresc.
Contactată de reporterii „Adevărul", Liana Stanciu a declarat că reprezentanţii României se bucură de sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi al Cabinetului Primului Ministru.
„Guvernul va deconta pre-producţia, care constă în videoclipul de prezentare a ţării noastre şi câteva materiale promoţionale, şi show-ul propriu-zis de pe scena din Copenhaga, într-un cuvânt cartea de vizită a României", a explicat Liana Stanciu, potrivit adevarul.ro.