Ultimele 12 ore au adus primele intervenții specifice sezonului rece, în județul Prahova. Pe DN 1A s-a intervenit pentru deszăpezire, la Măneciu, după ce câteva TIR-uri au rămas blocate, pe raza județului Brașov. Și echipajele ISU au acționat, în a doua parte a zilei de miercuri, dar și joi dimineață, pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil.
Intervenții ale ISU Prahova, pentru degajarea copacilor doborâți de vânt, pe șoselele din județ, au avut loc miercuri seară la Sinaia, pe Drumul Cotei, la Măneciu, pe DN 1A, dar și pe DN 1, la Potigrafu, unde un arbore s-a prăbușit peste o mașină în mers. Incidentul s-a soldat, din fericire, numai cu pagube materiale.
Infotrafic a anunțat, miercuri seară, că și DN 71 Târgoviște - Sinaia a fost blocat, mai bine de jumătate de oră, după ce un copac a căzut pe șosea, în zona Moroeni din jud. Dâmbovița.
Și joi dimineață, echipajele au fost solicitate pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe DN 1, în zona Izvorul Rece, și la Măneciu, în satul Cheia.
Tot la Măneciu, miercuri seară, s-a intervenit pentru curățarea DN 1A, pentru o vreme fiind restricționat accesul vehiculelor cu MMA peste 7,5 tone dincolo de Vălenii de Munte. Măsura a fost luată după ce două TIR-uri au rămas blocate, pe drumul național, pe raza județului Brașov.
Codul galben de vânt și ninsori viscolite valabil pentru zonele montane din Carpații Orientali și Meridionali expiră joi seară, la ora 18.00.
---
Update - Noi intervenții au loc, joi dimineață, în jurul orei 9.30, pentru îndepărtarea unor arbori căzuți în comuna Măneciu, la Cheia, dar și în Sinaia.
---
Update - Un copac a căzut, în jurul orei 10.30, peste o locuință de pe Bd. Carol, din Sinaia. La fața locului intervine un echipaj de pompieri de la Detașamentul Sinaia.