Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Majestatea Sa Custodele Coroanei, Principesa Margareta, a transmis, duminică, un mesaj, la împlinirea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, reamintind prețul plătit de România, în urmă cu un secol, și ce a reprezentat sacrificiul de atunci în istoria românilor.

"Mă adresez fiecărui român în parte, oriunde s-ar afla, în ţară sau în lumea largă. Astăzi, în a unsprezecea zi din cea de-a unsprezecea lună a anului, la ora unsprezece, întreaga umanitate comemorează un secol de la încheierea Marelui Război, o tragedie care a costat peste nouă milioane de vieţi, pe întreg globul pământesc.

România a pierdut acum o sută de ani mai bine de o jumătate de milion de oameni de toate vârstele, dintr-o populaţie totalizând 7,5 milioane de locuitori.

Vă chem să trăim în această dimineaţă un moment de comuniune, în suflet şi în gând. Fiecare dintre familiile noastre a avut o victimă în anii cumpliţi ai Primului Război Mondial. Fiecare dintre familiile noastre a fost în doliu, acum un secol. Suferinţa şi sacrificiul strămoşilor noştri ne leagă astăzi în omenie, speranţă, compasiune şi toleranţă. Şi în mândrie. Ca orice profundă suferinţă, tragedia celor de acum o sută de ani are în ea ceva înălţător şi dătător de curaj.

Este şi un moment de reculegere în memoria celor care, pentru Naţiune şi Coroană, au sacrificat totul. În ciuda superiorităţii forţelor ostile, românii au rezistat şi au atins, în numai doi ani, idealul suprem, consolidându-şi identitatea şi viitorul.

Fidelitatea cu care românii s-au adunat în jurul Coroanei a fost temelia luptei politice şi diplomatice a oamenilor de stat pentru recunoaşterea unirii şi consolidarea influenţei româneşti în Europa.

Se spune adesea că românii au fost norocoşi să aibă o regină precum Maria şi un suveran loial precum Ferdinand I, străbunicii mei. Se poate spune însă şi contrariul: Ferdinand I şi Maria au fost norocoşi să aibă un astfel de popor.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Majestatea Sa Custodele Coroanei"

Duminică, 11 noiembrie, la ora 11.00, s-au împlinit 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, odată cu intrarea în vigoare a Armistiţiului semnat de Germania şi reprezentanţii Antantei. Peste 70 de şefi de stat şi de guvern, printre care preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, participă la cea de-a 100-a aniversare a Marelui Armistiţiu al Primului Război Mondial.

La ceremonii a luat parte și președintele României, Klaus Iohannis.

Back To Top