Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a discutat marţi, cu prilejul unei conferinţe de presă organizate la sediul instituţiei, despre incendiul de proporţii din cartierul Mimiu, din curtea consorţiului Urban ICIM, afirmând că se fac verificări pentru a se constata dacă acolo funcţiona sau nu un depozit ilegal de deşeuri. "Nu se ştia de existenţa unui depozit de deşeuri depozitate acolo, cu o asemenea cantitate, de 5.000 de tone, nici de către Regia Autonomă de Servicii Publice, nici de către Agenţia de Mediu", a afirmat edilul. Cu majoritatea focarelor stinse abia marţi, încă rămân nedumeriri cu privire la tipul deşeurilor care se aflau acolo.

"În cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentantul Agenţiei pentru Protecţia Mediului a afirmat că acum aproximativ 10 ani de zile, pe o locaţie adiacentă a fost emisă o autorizaţie de mediu pentru un depozit de deşeuri periculoase şi pentru ecologizarea acestor deşeuri. Bineînţeles că am solicitat o verificare a acelei autorizaţii, dacă mai este funcţională şi să se verifice traseabilitatea presupuselor deşeuri depozitate, pentru că atunci când se emite o autorizaţie de mediu ea trebuie şi închisă, iar la închidere trebuie verificate absolut toate cantităţile de deşeuri aduse şi procedurile care au avut loc. Totodată, ieri s-a afirmat că reprezentanţii unei societăţi ar fi preluat această autorizaţie în momentul în care au achiziţionat terenul din zona respectivă. În continuare aştept aceste date, deşi am solicitat ca în maxim 24 de ore să avem toate informaţiile legate de zona respectivă, mai ales că a fost în proximitatea incendiului. Pe de altă parte, această autorizaţie a fost emisă de către Agenţia de Mediu, pentru că Primăria Ploieşti nu are atribuţii legate de astfel de deşeuri, iar când vorbim de deşeuri periculoase pot fi deşeuri petroliere sau de altă natură. Totodată, pentru locaţia respectivă nu a existat nicio autorizaţie emisă de către Municipiul Ploieşti, mă refer la locul în care a avut loc incendiul. Nu a fost emisă nicio autorizaţie pentru depozitare de deşeuri reciclabile. Tot ieri am solicitat ferm ca Poliţia Naţională să facă investigaţiile necesare şi să vedem care sunt produsele care au ars în acest incendiu. Totodată, în timpul zilei de ieri mi-au fost aduse datele preliminare ale evaluărilor făcute cu unitatea mobilă ce aparţine APM, în care se afirmă că nu au fost depăşite nivelurile maxime, deşi, dacă ne uităm pe staţiile pe care le avem în municipiu, o să observăm la anumiţi indicatori depăşiri. O chestiune gravă este că suspensiile în atmosferă, PM10, au existat şi se vede pe monitorizare", a declarat Adrian Dobre.

PE ACELAŞI SUBIECT: 

"Urmează, pe baza verificărilor care se vor efectua, să vedem dacă intra în categoria unui depozit ilegal de deşeuri. Pentru că suprafaţa care a fost afectată de incendiu este foarte mare, aproximativ 8.000 de metri pătraţi, nu cred că vor fi doar deşeuri care rezultă din construcţii sau deşeuri de genul acesta, amploarea incendiului a fost foarte mare, durata la fel. Poliţia, alături de Garda de Mediu şi APM, va verifica dacă intră sau nu în categoria unui depozit care putea fi considerat ilegal. Am văzut că şi Agenţia Naţională de Mediu a luat atitudine pe acest subiect şi a solicitat cu fermitate realizarea unor verificări extrem de stricte", a mai declarat azi primarul Ploieştiului.

Back To Top