Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

DIICOT a anunțat, miercuri, că l-a reținut pentru 24 de ore pe bărbatu l bănuit că, aseară, ar fi lansat alertele cu bombă care au vizat Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. Individul a fost prins în centrul Ploieștiului și era de mai multă vreme în vizorul anchetatorilor. El era cercetat, deja, pentru alte trei alerte false cu bombă, lansate în cursul anului trecut.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au anunțat, miercuri, că au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat bănuit de săvârşirea a 4 (patru) infracţiuni de „alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave,” prevăzută de art.38 alin.1 din Legea nr.535/2004, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Individul este suspectat că ar fi autorul alertelor cu bombă lansate aseară, care au vizat Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, și care s-au dovedit a fi false.

"Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, l-au depistat pe apelant, în zona centrală a municipiului Ploiești. Având în vedere faptul că pe numele persoanei depistate fusese emis un mandat de aducere de către D.I.I.C.O.T.- S.T. Brașov, bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, în vederea prezentării la unitatea de parchet", a anunțat IJP Prahova.

Individul era cercetat, deja, pentru alte trei astfel de amenințări.

Pe 18 aprilie, în jurul orei 17.50,  bărbatul ar fi apelat S.N.U.A.U. 112, afirmând că se află în posesia unei cantităţi de material explozibil pe care intenţionează să-l detoneze în Piaţa Unirii din Bucureşti.

La data de 16 noiembrie 2018, ora 23.35, acesta ar fi apelat S.N.U.A.U. 112, comunicând operatorului că în două ore un avion al unei companii aeriene va exploda pe aeroportul Otopeni.

La data de 19 decembrie 2018, orele 19.59 şi 20.06, cel în cauză ar fi apelat S.N.U.A.U. 112, transmițând că un avion al unei companii aeriene va sări în aer pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.

Back To Top