Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Salvamontiștii au emis o alertă meteo și le recomandă amatorilor de drumeții să nu se aventureze pe traseele de coastă în următoarele zile.

 

Salvatorii montani anunță că, în Bucegi, temperaturile au ajuns deja la 0 grade Celsius, iar vântul bate, la rafală, cu viteză de pânăla 35 m/s. De asemenea, ceața deasă poate fi o problemă pentru turiștii care urcă pe munte.

De altfel, în cursul zilei de ieri, o femeie a reușit să se rătăcească pe traseul dintre Babele și Piatra Asră, fiind recuperată de salvamontiști în pragul hipotermiei. "O calugariță din Timiş, care voia să ajungă la Sfinx, s-a rătăcit între Babele şi Piatra Arsă. După mai bine de o oră de căutări, femeia a fost găsită în pragul hipotermiei şi a fost transportată de urgenţă la refugiul Baba Mare. Abia după două ore de încălzire controlată, femeia a putut fi coborâtă în siguranţă de pe munte" a anunțat Salvamont România - Dispeceratul Național Salvamont.

Salvatorii le recomandă turiștilor ca, în următoarele 4-5 zile, să evide traseele de creastă din Bucegi.

Foto: Salvamont România - Dispeceratul Național Salvamont

Back To Top