Două adolescente din Ploiești, care conform surselor noastre ar fi surori, au plecat de la domiciliu luni seară, pa 6 aprilie, și de atunci nu au mai revenit.
Update: Fetele au revenit la domiciliu, în cursul zilei de vineri. Ele le-au declarat polițiștilor că, pe durata dispariției, nu au fost victimele vreunei infracțiuni.
Știrea inițială: Fetele au plecat luni, în jurul orei 21.00, iar Poliția a fost alertată cu privire la dispariția celor două abia ieri, în jurul orei 15.40.
IJP Prahova a publicat fotografiile și semnalmentele adolescentelor, în speranța că oamenii legii vor reuși astfel să le dea de urmă.
Cele două fete date dispărute sunt:
> BURLACU ADA MARIA CRISTINA (foto 1), în vârstă de 16 ani, domiciliată în municipiul Ploiești.
Semnalmente:
1,65 metri înălțime, constituție robustă, ten măsliniu, fața ovală, ochi căprui, păr negru, lung, prins în coadă.
La momentul plecării este posibil să fi fost îmbrăcată cu blue jeans de culoare neagră și o bluză neagră, având asupra sa un rucsac albastru.
> BURLACU ANCUȚA IRINA, în vârstă de 15 ani (foto 2), domiciliată în municipiul Ploiești plecat în mod voluntar de la domiciliu în seara zilei de 6 aprilie a.c., în jurul orei 21:00 și nu a revenit.
Semnalmente:
1,60 metri înălțime, constituție robustă, ten măsliniu, fața ovală, ochi căprui, păr negru, lung, prins în coadă.
La momentul plecării este posibil să fi fost îmbrăcată cu blue jeans de culoare neagră și o bluză neagră, având asupra sa un rucsac negru cu paiete.
Persoanele care pot oferi detalii despre persoanele dispărute sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Foto: IJP Prahova