Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Românii nu vor putea participa la petreceri de Revelion, la finalul acestui an. Aceste evenimente intră în categoria evenimentelor private, iar acestea sunt interzise din cauza pandemiei.

 

Explicațiile au fost oferite duminică, de premierul Ludovic Orban, care a argumentat că, în cadrul evenimentelor private, există un risc uriaș de transmitere a virusului. Tocmai de aceea, astfel de activități au fost interzise, iar în această categorie intră și petrecerile de Revelion.

”Din punctul meu de vedere, petrecerea de Revelion este considerată o petrecere privată, cum sunt nunţile, botezurile şi alte tipuri de petreceri private. Pot să se ducă la hotel, dar nu se vor putea organiza petreceri private”, a declarat primul ministru duminică, întrebat fiind ce mesaj are pentru cei care au plătit avansuri pentru a petrece sfârşitul de an la munte", a declarat premierul, citat de News.ro.

Acesta a reamintit și ce se va întâmpla cu românii din străinătate care vor veni acasă, de sărbători.

”Avem reglementări foarte clare: unde indicele de răspândire a virusului este mai mare decât în România, pentru oricine din ţara respectivă se impune carantina de 14 zile, într-un spaţiu instituţionalizat sau într-un alt spaţiu deţinut de persoana care vine”, a declarat Orban, citat de sursa amintită.

Back To Top