Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova a anunțat că, în acest an, va organiza un eveniment on-line pentru a marca ediția din 2020 a Nopții Cercetătorilor Europeni.
Echipei Muzeului i se alătură, cu acest prilej, Clubul de robotică RO2D2 al Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” Ploiești și Alianța Franceză Ploiești.
Evenimentul va avea loc vineri, pe 27 noiembrie, în intervalul 17.00 - 21.00, și va fi transmis exclusiv on-line.
Cercetători, profesori, muzeografi, dar și elevi vor lua parte la acțiune, împărtășind din fascinanta lume a științei prin demonstrații, ateliere, experimente, curiozități și tutoriale web, precizează organizatorii.
Cei de acasă vor avea ocazia să interacționeze live cu protagoniștii acestei întâlniri, iar comentariile, întrebările și aprecierilor vor fi răsplătite cu premii care vor fi acordate în urma unei trageri la sorți ce va fi organizată, de asemenea, vineri seară.
Evenimentul va putea fi urmărit AICI.