Ministerul Sănătății a anunțat că unul dintre bărbații răniți luni seară, în incendiul de la Inotești (Prahova), va fi transferat în Belgia. Și pentru al doilea se așteaptă răspuns de la o clinică din străinătate.
Unul din bărbații care au suferit arsuri în incendiul din localitatea Inotești va fi transferat la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia, iar pentru cel de-al doilea autoritățile așteaptă un răspuns de la spitalul AKH Viena, potrivit anunțului din această dimineață.
Informațiile din rapoartele medicale arată că pacientul de 59 de ani are arsuri de grad IIA, IIB și III pe 60% din suprafața corporală. Pacientul de 53 de ani are arsuri de gradul IIA, IIB și III pe 70% din suprafața corporală. Ambii au suferit și arsuri ale căilor aeriene superioare.
Cei doi muncitori au fost răniți grav luni seară, în incendiul izbucnit la o firmă care se ocupă cu fabricarea produselor din țiței (VEZI DETALII).
Foto ilustrație