O anchetă derulată de Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș și coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș vizează activitatea unei societăți care are ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate. Firma, cu activitate în 17 județe, ar fi redus din costuri prin evacuarea în natură a deșeurilor preluate.
190 de percheziții au loc în acest dosar, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice din București și din județele Mureș, Botoșani, Iași, Suceava, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Prahova, Sibiu, Teleorman și Vaslui. Ancheta vizează persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018-2020, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate, cu activitate în 17 județe, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile relațiile comerciale stabilite.
De asemenea, pentru a evita costurile privind incinerarea legală și înregistrarea în contabilitate a facturilor de prestări servicii, societatea în cauză ar fi evacuat în natură deșeurile preluate.
În activități ar fi fost angrenate unități medicale și societăți cu profil medical, ale căror evidențe ar fi fost trunchiate, astfel încât agentul economic în cauză s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
Totodată, acțiunea vizează și aspecte privind achiziții publice de materiale sanitare din perioada stării de urgență”, a informat, joi dimineață, Inspectoratul General al Poliției Române, care face referire la un prejudiciu de 380.000 de lei cauzat bugetului consolidat al statului.
Cinci mandate de aducere vor fi puse în executare astăzi, după acțiunile de amploare derulate de polițiștii din Mureș cu sprijinul colegilor din județele amintite.
Acțiunea beneficiază și de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Foto cu caracter ilustrativ