ANM a extins codul portocaliu de ploi, avertizarea vizând, vineri după-amiază, 19 județe.
“În j Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara,Gorj, Alba, Bacău și Prahova vor fi perioade cu ploi abundente, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40...60 l/mp.
La altitudini de peste 2000 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70...90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali”, a anunțat ANM. Atenționarea expiră la ora 21.00.
Tot până vineri, la ora 21.00, este valabil un cod galben, în Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, local în Muntenia și în zona montană aferentă acestor regiuni, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp.
Un cod galben de ploi va fi în vigoare și peste noapte, în jumătatea nordică a Moldovei, precum și în zona de munte a județelor Prahova, Harghita, Bacău, Covasna, Brașov. În acest zone va continua să plouă, iar cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp.