ANM a emis avertizări de furtuni și caniculă, pentru cea mai mare parte a regiunilor.
Luni, până la ora 23.00, în cea mai mare parte a zonei montane, în Moldova, nordul și estul Munteniei și local în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp. Pentru zonele amintite a fost emis un cod galben, dar astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în Crișana, Maramureș și Transilvania.
Caniculă în vest
Până miercuri, inclusiv, valul de căldură se va intensifica în vest și sud-vest, iar disconfortul termic va crește în cea mai mare parte a țării. “În Crișana, Banat, în vestul și sudul Olteniei vremea va deveni caniculară, cu temperaturi maxime, luni, de 34...36 de grade, apoi de 37...39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general între 18 și 22 de grade, au avertizat meteorologii, luni dimineață. În zonele amintite a fost instituit cod galben de disconfort termic, valabil în intervalul 12-14 iulie.