Primăria Ploieşti a demarat astăzi lucrările de modernizare a zonei pietonale de la Galeriile Comerciale, între Casa de Cultură a Sindicatelor şi magazinul Winmarkt.
"Suprafaţa pe care se desfăşoară această investiţie este de 1750 mp (inclusiv trepte şi atice), iar lucrările vor include următoarele etape: decopertarea pavajului existent, refacerea treptelor din beton - prin returnare, refacerea stratului de fundare, montat pavaj (inclusiv pe trepte şi atice) din elemente tip plăci din beton cu grosime de 6 cm", a anunţat Primăria Ploieşti, într-un comunicat de presă transmis astăzi.
Pavajul de la Galeriile Comerciale, refăcut până la finalul anului
Durata de execuție a lucrării de modernizare a pavajului de la Galeriile Comerciale este de 60 zile, iar garanţia acesteia va fi de 3 ani.
Executant al acestei lucrări va fi S.C. ANDAUR CONSTRUCT S.R.L., urmând ca, în cadrul acestui contract, să se asigure lucrările de reamenajare a obiectivului amintit. Valoarea contractului derulat de municipalitatea ploieșteană este de 410.913,28 lei, fără TVA, a mai anunţat Primăria.
Contractul de execuţie fusese semnat la finalul lunii trecute. Detalii aici: