Proiectul construirii unei creșe pentru copiii din localitate, demarat de Primăria comunei Florești, a fost inclus pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții.
Consiliul Local Florești a aprobat, deja, trecerea unei suprafețe de teren din domeniul privat în domeniul public al comunei, în vederea construirii acestui obiectiv pentru care există și perspectiva unei finanțări din partea Companiei Naționale de Investiții. Proiectul a fost inițiat de primarul Simona David și se referă la o suprafață de aproximativ 3.000 mp din satul Florești.