Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

veolia petrolul autocar
Categorie: Actual

Colaborarea dintre Veolia România și Petrolul Ploiești se încheie. Compania, care din primăvara anului trecut rămăsese doar sponsor al clubului, a anunțat luni că se retrage complet din acest parteneriat.

“Veolia România mulțumește Clubului Petrolul Ploiești pentru un parteneriat de aproape 5 ani, concretizat prin stabilitate economică și respect față de comunitatea ploieșteană, odată cu încheierea oricărei implicări financiare în susținerea echipei de fotbal a orașului. 

Odată cu încheierea parteneriatului, toate însemnele și elementele de promovare ale brandului companiei vor fi eliminate în totalitate de pe toate suporturile de comunicare ale Clubului, inclusiv de pe echipamentele jucătorilor și spațiul stadionului.

Compania își exprimă încrederea în evoluția proiectului fotbalistic al Clubului Petrolul Ploiești și oferă acestuia activul emblematic al echipei – autocarul.

Veolia România rămâne consecventă principiilor responsabilității sociale și dezvoltării profesionale, la care a aderat încă de la începutul activității și va continua să se implice activ în acele comunități locale în care activează sau va active” este comunicatul transmis de Veolia România în cursul zilei de luni.

VEZI ȘI: Veolia îşi anunţă oficial intenţia să rămână alături de Petrolul Ploieşti doar ca sponsor

Anunțul de luni trebuie privit și ținând cont de faptul că Veolia Energie Prahova a anunțat, de câteva luni deja, rezilierea contractului pentru serviciul de termoficare a Ploieștiului. De fapt, în municipiu este o dezbatere întreagă, dacă municipiul va rămâne sau nu fără apă caldă în această primăvară. 

VEZI ȘI: TERMOFICARE PLOIEŞTI - Veolia Energie anunţă rezilierea contractului

VEZI ȘI: Semnal de alarmă transmis de Primăria Ploiești. „Orașul riscă să rămână fără apă caldă pe perioada verii”

Foto: arhiva fcpetrolul.ro

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Back To Top