Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ruxandra iosif cnmv Ploiești
Categorie: Actual

Ruxandra Iosif, CNMV Ploiești. Numele ei nu a apărut pe tabelele cu medaliații la olimpiadele internaționale dar se regăsește, acum, printre puținele care alcătuisc lista de viitori studenți ai prestigioasei Universități Princeton. Ploieșteanca este una dintre cei pentru care reușita este cu atât mai dulce și plină de satisfacții pentru că ea a fost obținută pe alte căi decât cele bătătorite, și totul pornind de la un gând… sau mai degrabă un vis imposibil. Și totuși…

“Oameni care încearcă să te descurajeze exista la tot pasul, dar aceștia trebuie ignorați. Anul acesta am învăţat că orice este posibil, dacă ești dispus să munceşti, să visezi şi să speri!” Este lecția pe care Ruxandra Iosif, în curând absolventă a CNMV Ploiești, a descoperit-o la o vârstă fragedă, înainte chiar de a absolvi liceului. Este o lecție care i-a adus puterea să muncească așa cum puțini reușesc să o facă la vârsta adultă, darămite în adolescență.

“Liceul a fost o adevărată aventură, mai ales datorită faptului că am petrecut aproape doi ani din perioada acestuia în format on-line. Pentru a-mi îmbunătăţi CV-ul , nu am spus niciodată «nu» oportunităților care mi-au sărit în cale. În carantină m-am înscris la cursuri on-line pe platforma online EDx. Aproape în fiecare an de liceu am participat la cursuri de excelență la diverse materii pentru a-mi îmbogăți bagajul de cunoștințe. Am lucrat ca animatoare la petreceri de copii timp de trei ani, iar banii i-am cheltuit pe tabere și concursuri școlare. Am fost mereu o persoană vorbăreaţă, motiv pentru care am făcut parte din clubul de dezbateri al școlii, ARGO Debate. După ce am participat la cât mai multe concursuri din toată ţara, m-am folosit de cele învăţate pentru a susține un curs de dezbateri pentru o clasă din ciclul primar. Am avut întotdeauna o pasiune pentru drept, așadar am participat la seminare pe această temă şi am căpătat experiența prin intermediul unui internship la o firmă de avocatură. Acțiunile de voluntariat nu au lipsit nici ele din experiența mea liceală, mai exact am activat într-un cabinet veterinar și am ocupat poziția de președinte al Asociației Simbio Prahova. Una dintre dorințele mele a fost să practic karate, motiv pentru care am frecventat clubul de kyokushin Goshin-Ryu, unde am primit foarte multă susţinere din partea antrenorilor mei. Nu în ultimul rând, am fost elevă la Aspire Highschool, cel mai reușit program de leadership din Europa de Est. Acolo, m-am întâlnit cu Steve Jarding, un fost profesor al facultății Harvard, care m-a învăţat cum să-mi fac visele realitate”, a povestit Ruxandra.

Visul ei era să ajungă să studieze la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Multă vreme, s-a limitat să vâneze, pe internet, clipuri din campusurile în care nu credea că va păși vreodată. Totul părea să fie împotriva dorinței ei, începând cu statisticile și continuând cu costurile, mult prea mari pentru o familie obișnuită. Anual, aproximativ 31.000 de elevi din toată lumea aplica la Princeton, dar numai 1.890 dintre ei sunt acceptați. Iar pentru cei mai mulți dintre aceștia, chletuielile se ridică la 80.000 de dolari pe an, pentru că, din cei aproape 1.900, foarte puțini sunt cei care reușesc să obțină o bursă. “Încă de mică am fost interesată de «Ivy League», un grup de opt facultăți din SUA care este menționat constant în filmele americane datorită prestigiului și faimei lor. În şcoala generală îmi foloseam timpul liber pentru a viziona videoclipuri pe Youtube despre Yale, Princeton şi Harvard. Cu toate acestea, taxele enorme de școlarizare și rată foarte mică de acceptare îmi aduceau aminte constant de improbabilitatea visului meu. În clasa a XI-a, m-am apucat să învăţ pentru admiterea la Facultatea de Drept din București, ignorându-mi complet visul meu din copilărie. Nu numai că acesta era improbabil, dar fiecare menționare a acestuia a fost întotdeauna urmată de o serie de motive pentru care ideile mele erau «nebuneşti». Totul s-a schimbat când am citit revista școlii și am aflat despre o fostă elevă de la CNMV care studia la Bentley University. Dacă Miruna Constantin a putut să o facă, de ce nu aş putea și eu? Am reușit să intru în contact cu ea și m-am hotărât să-mi încerc norocul. Nu a fost ușor, mai ales datorită faptului că mă pregăteam și de admiterea la drept, în paralel, dar Miruna a fost mereu alături de mine. Ea, alături de alte două românce, au fondat «Vreau să Studiez în America», o firmă de consultanță educațională. Nu numai că m-a asistat prin întregul proces de aplicare, dar m-a și susținut moral, devenindu-mi o adevărată prietenă”, a povestit ploieșteanca despre momentele în care visul ei imposibil a început să prindă nunațe de realitate.

Și astfel au început ani de muncă, în care pregătirea pentru planul de rezervă, Facultatea de Drept, s-a derulat în paralel cu cea de performanță, cu orele de la liceu, cu activități de voluntariat și chiar cu cele la locul de muncă pe care și l-a găsit pentru a avea resurse financiare care să-i permită să se perfecționeze. Iar după toate acestea, într-o noapte, a venit vestea mult așteptată: “Toată această muncă monumentală s-a sfârşit în momentul în care Miruna Constantin m-a sunat la 2 dimineața să-mi dea marea veste: «Ruxi, ai intrat la Princeton cu bursă integrală! Atunci am știut că munca mea nu a fost în van. Miruna Constantin, Horia Radoi și Lavinia Teodorescu au fost îngerii mei păzitori până-n ultima secundă”.

VEZI ȘI: CNMV Ploiești, singura școală din țară cu cinci medii de 10 la Evaluarea Națională 2021!

Acum, că și-a văzut visul împlinit, Ruxandra realizează că nimic nu ar fi fost posobil fără părinții care au susținut-o cât de mult au putut și fără dascălii care au sfătuit-o și au încurajat-o chiar dacă nu avea în palmares  rezultate la olimpiade. Au crezut în ea la fel de mult ca și cei din echipa “Vreau Să Studiez în America”, iar Ruxandra le-a demonstrat că bine au făcut!

După parcurgerea următoarelor etape de înscriere, ploieșteanca, nerăbdătoare să ajungă Princeton pentru a studia Public and International Affairs și Pre Law, este aproape de momentul în care ea însăși va însufleți unul dintre campusurile universitare pe care acum câțiva ani le privea ca un simplu spectator. A sperat și muncit ca să trăiască această clipă. Așa ajungem, din nou, la sfatul pe care îl are pentru cei ca ea: să creadă că orice este posibil!

VEZI ȘI: Gabriel Țaga, directorul CNMV Ploiești, la Actualitatea LIVE

 

Back To Top