Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

lumânare Înviere
Categorie: Actual
  • Lumânarea cu care am luat Sfânta Lumină, în noaptea de Înviere, este considerată o ofrandă adusă lui Dumnezeu.
  • Aceasta poate fi folosită și după Paște, dar într-o rânduială anume și în niciun caz pentru practici superstițioase.

Lumânarea de Înviere nu se stinge la tocul ușii, nu se folosește pentru a afuma gospodărie și nici în ritualuri de ghicit, scrie doxologia.ro, atrăgând atenția asupra unor practici superstițioase destul de răspândite. În schimb, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi, mai notează sursa citată.

Cu încuviinţarea preotului, credincioșii pot păstra o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală, considerându-se că ea ne amintește cum Hristos le-a biruit pe toate, dăruindu-ne speranţă.

VEZI ȘI: VIDEO NEWS Lumina Sfântă a ajuns în România. De Înviere va fi împărțită comunităților din toată țara, dar și din Ucraina și Rep. Moldova

Foto: acasa.ro

Back To Top