- O avertizare meteo emisă miercuri anunță că, în următoarele ore, în toată țara sunt prognozate furtuni violente.
- 26 de județe au intrat sub atenționare cod galben.
Avertizarea meteo de furtuni este valabilă până la ora 21.00, în județele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea se află, începând cu ora 12.00, sub avertizare cod galben de furtuni.
“În intervalul menționat la munte, în Banat, Crișana, Transilvania, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp” este mesajul care însoțește avertizarea emisă de ANM.
Furtuni se vor produce, pe arii restrânse, și în restul teritoriului, au mai atenționat meteorologii.
VEZI ȘI: Cine a încins grătarele, în parcare, între blocurile din Ploiești? Răspunsul Poliției
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.