- Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat modificările aduse Legii pensiilor, prin care zeci de localități din țară sunt incluse pe lista zonelor afectate de poluare în care oamenii se pot pensiona mai devreme, fără penalizare.
- Printre noii beneficiari se numără și locuitorii din municipiul Ploiești și comuna Brazi.
În forma inițială, articolul 65 din Legea 263/2010 preciza că se pot pensiona anticipat, fără penalizare, cu doi ani înainte de împlinirea vârstei standard, “persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi”.
Locuitorii din peste 100 de orașe și comune se pot pensiona mai devreme
Modificarea adoptată aprilie de Camera Deputaților, ca for decizional, și promulgată acum de președintele Klaus Iohannis extinde semnificativ lista beneficiarilor. Prevederile legale se vor aplica așadar persoanelor “care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, Băiţa din judeţul Bihor, Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa Năsăud, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Tichileşti şi Chișcani din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, Bălan, Corbu, Jolotca, Sândominic și Tulgheș din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa din judeţul Maramureş, Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat”.
Deocamdată, legea stipulează că aceste prevederi se aplică până la 31 decembrie 2030.
VEZI ȘI: Prahova, al șaselea județ din țară în clasamentul după cele mai mari pensii
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană