Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

bacalaureat probe orale
Categorie: Actual
  • Peste 126.000 de absolvenți, majoritatea din promoția curentă, sunt așteptați să participe, de astăzi, la prima sesiune a examenului de Bacalaureat.
  • În perioada 6-16 iunie, aceștia vor susține probele de evaluare a competențelor.
  • Între 20 și 23 iunie sunt programate probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afișate pe 1 iulie.
  • Toate testările vor fi organizate în săli monitorizate audio și video, iar orice fraudă sau tentativă de fraudă va fi sancționată cu eliminarea din examen.

Examenul de Bacalaureat de anul acest nu vine cu modificări în privința metodologiei. Ministerul Educației a precizat că evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din unitatea de învăţământ). În cazul în care nu există cadre didactice de specialitate în unitatea respectivă de învăţământ, care pot fi desemnate în comisia de Bacalaureat de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sau acestea se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcție de grilele naționale sau europene. De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile  metodologiei de examen. "În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba”, conform metodologiei.

Regulamentul de examen stabilește și că probele sunt monitorizate audio-video, iar candidaţii nu vor putea intra în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Examenul este considerat promovat de către absolvenții de liceu care au susținut toate probele de probele de evaluare a competenţelor, au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre probele scrise și au obținut la acestea cel puțin media 6.

Calendarul examenului de Bacalaureat – sesiunea iunie-iulie 2022

6 - 8 iunie: Proba A - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;

8 - 9 iunie: Proba B - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;

8 - 10 iunie: Proba D - evaluarea competențelor digitale;

14 - 16 iunie: Proba C - evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;

20 iunie: proba scrisă la Limba şi literatura română;

21 iunie: proba scrisă obligatorie a profilului;

22 iunie: proba scrisă la alegere a profilului şi specializării;

23 iunie: proba scrisă la Limba si literatura maternă;

27 iunie (până la ora 12:00): afișarea primelor rezultate.

27 iunie (orele 12.00 – 18.00): depunerea contestațiilor.

1 iulie: afișarea rezultatelor finale.

VEZI ȘI: Modificări în calendarul de Bacalaureat, cu o lună înainte de examen

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de Bacalaureat, 126.454 de absolvenți de liceu (111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susține probele (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare).

Back To Top