- Meteorologii și hidrologii au restrâns aria zonelor avertizate anterior.
- Doar în câteva județe din sudul țării vor mai exista, astăzi, semne ale instabilității atmosferice.
Noul cod galben de ploi și furtuni este valabil până la ora 21.00. Doar local în Muntenia va ploua însemnat cantitativ, iar în nordul și estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare (cu precădere în Muntenia), cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat 40 l/mp.
Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu sunt singurele județe care rămân sub cod portocaliu, fiind de așteptat ca, în aceste zone, să plouă abundent, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 35...50 l/mp.
Cod de inundații în șase județe
Hidrologii spun că risc de inundații rămâne, până vineri dimineață, pe râurile din bazinele hidrografice Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov). “Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din Giurgiu şi Teleorman”, potrivit celor de la INHGA.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană