- Escroci care au acționat în șapte județe au reușit să obțină 195.000 de lei, în doar câteva luni, de la oameni care i-au plătit pentru servicii de proiectare, autorizații și avizare a unor lucrări de construcții.
- Trei persoane vor fi conduse, astăzi, la audieri în acest dosar de înșelăciune.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează, luni dimineață, cinci percheziții și pun în executare trei mandate de aducereîn județele Teleorman, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
“Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-iunie 2022, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, trei persoane, folosindu-se de calitatea de reprezentanți ai unei societăți comerciale, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate din județele Teleorman, Ilfov, Covasna, Timiș, Hunedoara, Suceava și Prahova, cărora le-ar fi promis în mod mincinos realizarea unor servicii de proiectare, autorizare, avizare și construcții imobile, care în fapt nu s-ar fi executat.
Pentru a da o aparență de legalitate a promisiunilor, au fost încheiate convenții civile, primind în schimbul falsei promisiuni sume de bani, prejudiciul total fiind de 195.000 de lei”, precizează un comunicat transmis de IGPR.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de sprijinul unei grupe a Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, respectiv al polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IPJ Teleorman.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
VEZI ȘI: VIDEO NEWS Percheziții în București și nouă județe. Un bărbat ar fi falsificat de la certificate Covid până la poliție RCA și permise auto
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană