- Șoferul a fost tras pe dreapta pe drumul care leagă localitatea Strejnicu de Ploiești.
- Acesta s-a ales cu permisul suspendat și cu dosar penal.
Duminică seara, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce acționau pe Drumul Național 1, pe raza comunei Strejnicu au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe direcția Ploiești către Strejnicu.
Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Târgșorul Vechi.
Citește și: Un paznic al unui centru comercial din Ploiești a căzut și și-a spart capul după ce a venit beat la serviciu
Întrucât în discuția cu polițiștii, tânărul manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
Citește și: Cele mai productive sectoare din industrie: țiței, malț și ulei
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sun influența alcoolului sau a altor substanțe.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană