- Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termo Prahova a solicitat, prin Ordonanță Președințială, obligarea operatorului Termoficare Prahova să asigure continuitatea serviciului de furnizare a apei calde din Ploiești.
- Instanța s-a pronunțat, vineri, pe cererea de Ordonanță Președințială depusă la Tribunalul Prahova.
Furnizarea apei calde în Ploiești a fost sistată, începând cu 1 august, la Ploiești, dată la care operatorul Termoficare Prahova a anunțat că sunt necesare lucrări de reparații în regim de urgență.
După notificarea operatorului de termoficare cu privire la rezilierea contractului, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termo Prahova a depus o cerere de Ordonanță Președințială, prin care solicita obligarea Termoficare Prahova să asigure continuitatea serviciului de furnizare a apei calde, prevedere stipulată în contract.
Tribunalul Prahova s-a pronunțat, vineri, 26 august, cu privire la Ordonanța Președințială, în sensul că a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Decizia este definitivă.
Reamintim faptul că, joi, Consiliul Local a aprobat înființarea unei societăți, Termo Ploiești, care să aibă ca obiect de activitate producerea, distribuția și furnizarea agentului termic, după preluarea CET Brazi în patrimoniul municipalității.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană