Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

cod ninsori
Categorie: Actual
  • Alertele meteo au fost actualizate, vineri dimineață, de ANM.
  • Meteorologii au prelungit și extins avertizările cod galben, iar mai multe zone, inclusive nordul județului Prahova, au intrat deja sub cod portocaliu.

Noile alerte de ninsori emise ANM sunt valabile până duminică, la ora 10.00, în sudul, sud-estul și estul țării.

cod ninsori 27 decembrieUn cod galben este valabil până duminică dimineață "în Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în Moldova, sud-estul Transilvaniei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp. În sud-estul Transilvaniei va ninge, iar în zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea. În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent și vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută".

De asemenea, a intrat în vigoare, pentru 48 de ore, un cod portocaliu, în județele Vrancea, Buzău și în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș, unde “va ninge abundent (35...50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută".

Citiți și: NINSORI ȘI VISCOL LA MUNTE. DOMENIUL SCHIABIL AL STAŢIUNII SINAIA ESTE ÎNCHIS. TELECABINA CARE URCĂ LA COTA 2000 NU FUNCŢIONEAZĂ

Back To Top