- Loteria Română a anunțat că toate cele șase numere extrase duminică, 25 iunie, la 6 din 49, au fost ghicite de un norocos care este, de acum, mai bogat cu 10 milioane de euro.
Premiul pus la bătaie la extragerea din 25 iunie, la categoria I de la 6/49, este cel mai mare din istoria acestui joc. Acesta a fost câștigat cu un bilet în valoare de aproape 500 de lei, jucat la o agenție din București. Numerele norocoase au fost 38, 17, 36, 37, 44 și 25.
"La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 25.06.2023, s-a câştigat la categoria I cel mai mare premiu din istoria acestui joc în valoare de 50.096.011,76 de lei (peste 10,10 milioane de euro).
Biletul norocos a fost jucat la agenţia 76-081 din Bucureşti, Sectorul 6. Biletul a fost completat astfel: în zona A cu schema redusă cod 50, în zona B s-au jucat 7 numere şi în zona C, de asemenea, s-a jucat schema redusă cod 50, în total 67 de variante, preţul biletului fiind de 469,50 de lei.
Pe lângă premiul de categoria I, pe biletul norocos s-au înregistrat şi 23 de câştiguri de categoria a III-a în valoare totală de 9.791,1 de lei şi 24 de câştiguri de categoria a IV-a în valoare totală de 720 de lei.
Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49.
Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în dată de 03.11.2022 şi a fost în valoare de 19.198.843,92 lei", a anunțat Loteria Română duminică seară.
Câştigătorul are la dispoziţie 90 de zilepentru a-şi revendica câştigul.
Citiți și: O NOUĂ MEDALIE DE AUR PENTRU DAVID POPOVICI, LA INTERNAȚIONALELE ITALIEI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană