- Consilierul local ploieștean Dragoș Măchițescu a criticat, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, amplasarea unor elemente de mobilier urban fără „nicio configurație logică din punct de vedere al peisagisticii”.
- Măchițescu a oferit și câteva exemple în care mobilierul urban „ contrastează flagrant cu tipul de arhitectură al străzilor şi al zonelor în sine”.
„În Ploieşti, au început să apară diverse elemente de mobilier urban noi: bănci, platforme, elemente de împrejmuire. Acestea ar trebui să fie într-o bună relație unele cu altele şi îmbinate armonios în decorul deja disponibil. Neutralitatea și discreția ar fi de apreciat!
Părculețul din spatele fostului Cinemascop, Centrul Civic, părculețul de la Biserica de Lemn din Malu Roşu, nu au nicio configurație logică din punct de vedere al peisagisticii. Sunt acolo mai multe stiluri care nu se potrivesc. Noul mobilier urban contrastează flagrant cu tipul de arhitectură al străzilor şi al zonelor în sine.
Elementele de estetică nu au nicio noimă, fară o gândire unitară și consecventă nu vom putea construi o peisagistică competitivă la nivelul oraşului. De aceea, voi accelera procesul de înființare a Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), un centru de tip think tank (laborator de idei şi inițiative). Ideea de bază este de a conecta expertiza din sistemul privat cu expertiza din sistemul public — pe de o parte, pentru a aduce un suflu nou de idei, viziune şi valori în Ploieşti şi, pe de altă parte, pentru a oferi un cadru prin care ploieștenii / prahovenii cu rezultate excepţionale în domenile lor de activitate să se implice şi să contribuie activ la dezvoltarea durabilă a oraşului. Varietatea de idei şi viziune vor asigura, în consultările din CIIC, rezultate echilibrate: viziune şi inovaţie, ancorate în realitate şi experienţă”, a transmis consilierul local ploieștean Dragoș Măchițescu.
Citește și SGU PLOIEȘTI A ACHIZIȚIONAT ȘASE AUTOVEHICULE NOI, ÎN LEASING
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană