- Ninsorile revin, de astăzi, în special în zonele montane și în regiunile intracarpatice, în timp ce în sud și est, mai ales la noapte, vor apărea condiții de formare a poleiului.
Avertizarea de precipitații, vânt și polei a fost emisă de ANM pentru intervalul luni, ora 10.00 - marți, ora 18.00.
"Aria precipitațiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge și se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni în zona Munților Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, iar în noaptea de luni spre marți (15 /16 ianuarie) și în restul zonei montane, precum și în regiunile intracarpatice. Izolat în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 10...15 l/mp.
În regiunile sudice și estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.
Citiți și: PROTESTE ANUNȚATE ȘI LUNI, PE DRUMURILE DIN ȚARĂ
Temporar vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60...80 km/h viscolind zăpadă. Vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marți (16 ianuarie), când în sudul Olteniei și al Transilvaniei și în sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45...60 km/h", a informat ANM.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană