Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Anastase
Categorie: Actual
  • Săptămâna trecută, primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a trimis o scrisoare, semnată de toți parlamentarii prahoveni, Guvernului României, prin care a solicitat sprijin pentru achiziția gazului necesar asigurării încălzirii în această iarnă.
  • Senatorul PNL Roberta Anastase a anunțat că o ordonanță de urgență în acest sens a fost pusă în dezbatere publică.

„Săptămâna trecută am semnat, alături de primarul ales al Ploieștiului și toți colegii parlamentari din Prahova, o scrisoare adresată Guvernului pentru sprijinirea autorităților locale pentru achiziția gazului necesar asigurării încălzirii în această iarnă.  Astăzi, Ministrul PNL al Dezvoltării, dl Adrian Vestea a pus în dezbatere publică Ordonanța Guvernului potrivit căreia, unitățile administrativ-teritoriale pot garanta împrumuturi de la bănci comerciale sau alte instituții de credit pentru obținerea de către operatorii care au calitatea de producători de energie termică aflați în subordinea UAT, a finanțării necesare achiziției de gaze naturale pentru asigurarea funcționării sistemului de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat în sezonul rece 2024-2025”, a transmis senatorul Roberta Anastase.

Citește și „PLOIEȘTIUL E ÎN PERICOL SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ APĂ CALDĂ ȘI CĂLDURĂ”. APEL SEMNAT DE PRIMARUL ALES MIHAI POLIȚEANU ȘI DE TOȚI PARLAMENTARII PRAHOVENI

Back To Top