Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

posta
Categorie: Actual
  • Poşta Română a anunţat că a început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară.
  • Compania a făcut precizări despre ce se întâmplă în cazul în care titularul documentului nu este la domiciliu.

„10.000 de poştaşi au plecat pe teren încă de la primele ore ale dimineţii pentru a înmâna documentele mult aşteptate beneficiarilor. În următoarele două săptămâni, factorii poştali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic”, a informat Poşta Română.

Compania Naţională Poşta Română a afirmat că a luat toate măsurile necesare pentru ca deciziile de recalculare a pensiilor să ajungă la pensionari. „Vă reamintim că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat”, a mai precizat compania. Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.

Citește și Câți vârstnici mai au indemnizație socială pentru pensionari

Back To Top