- Incendiul izbucnit sâmbătă, în județul Maramureș, s-a extins pe aproximativ 500 de hectare, a anunțat IGSU.
- Mai multe locuințe au fost afectate și aproape 100 de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor.
IGSU a anunțat că pompieri și autospeciale din Maramureș și alte patru județe au fost mobilizați în urma alertei date din cauza unui incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure produs între localitățile Lăpușel, Coltău și Arieșu de Pădure.
„Arderea se manifestă violent, cu flacără deschisă și degajare de fum și s-a extins la 7 locuințe fără a fi înregistrate victime.
Pentru gestionarea optimă a situației de urgență s-a dispus creșterea capacității operaționale nivel IV, sens în care personalul aflat la serviciu va fi suplimentat cu cel aflat în turele libere.
Astfel, efective cu tehnică de intervenție au fost suplimentate din județele Satu Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Cluj, pentru a veni în sprijinul forțelor ISU MM, în zonă fiind peste 150 de pompieri, la care se adaugă Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, numărul total de personal operativ fiind în creștere.
Totodată, în sprijinul echipajelor operative, un operator economic a pus la dispoziția pompierilor 3 cisterne cu apă pentru o bună autonomie în timpul misiunii de stingere”, au transmis reprezentanții IGSU.
Salvatorii au cerut ajutorul Ministerului Apărării, pentru a fi sprijiniți cu aeronave, în scopul limitării răspândirii focarelor și în alte zone.
„Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția comunităților a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemului RO-ALERT”, a mai anunțat sursa citată.
Preventiv, au fost evacuate aproximativ 90 persoane, atât din locuințele aflate pe o rază de aproximativ 500 m, cât și de la o pensiune aflată în proximitate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
De la declanșarea evenimentului, numărul pompierilor a fost suplimentat, ajungând la 250 subofițeri și 12 ofițeri de la ISU MM, 40 subofițeri din județele limitrofe, împreună cu forțe ale MAI - IJJ 25 subofițeri și 2 ofițeri, IPJ 20 subofițeri și 3 ofițeri , ale Ministerului Apărării Naționale (cu 2 aeronave Spartan), reprezentanți ai Ocolului Silvic etc. Pompierii militari maramureșeni intervin cu 15 autospeciale de stingere, tehnică suplimentată cu alte 10 mașini alocate în sprijin din județele Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj și Bihor.
Potrivit celor mai noi informații, forțele de intervenție lucrează pentru localizarea unui singur focar, celelalte 2 fiind deja în curs de lichidare.
Citiți și: Incendiu uriaș la Jugureni. Pompierii s-au chinuit toată noaptea să stingă două stive de baloți - video link
Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 500 de hectare, a mai anunțat IGSU.
Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană