- Postul Crăciunului, primul din anul bisericesc și ultimul din anul civil, începe vineri, pe 15 noiembrie, și durează șase săptămâni pe parcursul cărora credicioșii care vor ține post au mai multe zile de dezlegare.
Potrivit calendarului ortodox, Lăsata secului a fost pe 14 noiembrie, iar de vineri, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, care va dura până în Ajun, pe 24 decembrie, inclusiv.
Prin durata lui de 40 de zile amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Crestinii, postind timp de 40 de zile, devin astfel vrednici să primească și ei Cuvântul lui Dumnezeu.
În ciuda duratei, Postul Crăciunului este considerat destul de ușor de respectat, cel puțin din punct de vedere alimentar, întrucât cuprinde numeroase dezlegări:
- Marți, 19 noiembrie - Dezlegare la ulei și vin
- Joi, 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - Dezlegare la pește
- Sâmbătă, 23 noiembrie - Dezlegare la pește
- Duminică, 24 noiembrie - Dezlegare la pește
- Luni, 25 noiembrie - Dezlegare la pește
- Marți, 26 noiembrie - Dezlegare la ulei și vin
- Joi, 28 noiembrie - Dezlegare la ulei și vin
- Sâmbătă, 30 noiembrie - Dezlegare la pește
- Duminică, 1 decembrie - Dezlegare la pește
- Marți, 3 decembrie - Dezlegare la pește
- Miercuri, 4 decembrie - Dezlegare la ulei și vin
- Joi, 5 decembrie - duminică, 8 decembrie - Dezlegare la pește
- Marți, 10 decembrie - Dezlegare la ulei și vin
- Joi, 12 decembrie - Dezlegare la pește
- Vineri, 13 decembrie - Dezlegare la ulei și vin
- Sâmbătă, 14 decembrie - Dezlegare la pește
- Duminică, 14 decembrie - Dezlegare la pește
- Marți, 17 decembrie - Dezlegare la ulei și vin
- Joi, 19 decembrie - Dezlegare la ulei și vin
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană