- Anunțul publicat de Penitenciarul Ploiești este adresat angajatorilor care se confruntă cu deficit de forță de muncă.
- Cei care apelează la soluția folosirii deținuților pentru muncă necalificată au parte inclusiv de scutirea de la plata anumitor taxe.
Agenții economici pot folosi deținuți pentru munci necalificate. Penitenciarul Ploiești chiar caută parteneri în rândul firmelor, asociațiilor și instituțiilor care se confruntă cu deficit de personal.
„Printre avantajele beneficiarilor forței de muncă se enumeră:
- scutirea de la obligațiile de plată la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fondul de șomaj
- disponibilitatea deținuților la munci necalificate
- asigurarea disciplinei și organizării deținuților
- asigurarea unui număr constant de persoane private de libertate pe toată perioada derulării contractului( ținând cont de nevoile beneficiarului)
- continuitatea serviciilor prestate pe întreaga perioadă de derulare a lucrărilor
- cheltuielile totale ale desfășurării activității cu persoanele private de libertate sunt exclusiv cele stipulate în contractual încheiat între penitenciar și beneficiarul forței de muncă”, este anunțul publicat de reprezentanții Penitenciarului.
Anticipând că ar putea exista rețineri din partea angajatorilor, de a colabora cu astfel de lucrători, reprezentanții Penitenciarului spun că „persoanele private de libertate sunt de multe ori mai motivate în a păstra și atinge eficiența într-un loc de muncă, în vederea reabilitării, și obțin rezultate superioare în muncă față de angajații societății respective”, iar „beneficiarul poate avea siguranța asupra materiilor prime, materialelor, uneltelor și utilajelor folosite în perioada derulării lucrărilor, neexistând riscul sustragerii acestora”.
„Paza și hrana persoanelor private de libertate sunt asigurate, după caz, de către administrația locului de deținere, fără a implica alte costuri suplimentare din partea beneficiarului.
Facem precizarea că deținuții sunt atent selecționați în vederea prestării serviciilor, aceștia fiind inclusi într-un regim mai permisiv de executare a pedepsei (semideschis), ținândi-se cont de starea de sănătate, vârsta, conduita persoanei private de libertate, deprinderi și aptitudini, interdicțiile ce decurg din hotărârea de condamnare, natura și modul de săvârșire a faptei”, mai arată sursa citată.
Folosirea la muncă a deținuților se realizează în baza unui contract de prestări servicii, iar tariful orar nu poate fi sub nivelul celui aferent salariului minim brut pe economie.
„În baza cererilor deținuților sau în baza nevoilor identificate, deținuții sunt analizați în cadrul comisiei de selecționare și repartizare la muncă, ținându-se cont de criteriile de selecționare la muncă, pe care persoanele private de libertate trebuie să le îndeplinească. Motivarea deținuților de a avea o conduită corespunzătoare vine în urma numeroaselor avantaje care implică prestarea unei munci: zile câștig pentru munca prestată în vederea acordării liberării condiționate, obținere credite ( necesare pentru a beneficia de recompense), realizarea de venituri, petrecerea timpului într-un alt loc/ocuparea timpului liber. Veniturile obținute le pot folosi după liberare sau pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice, fotocopierea documentelor de interes personal, efectuarea anumitor examene medicale, derularea unor contracte de asigurare, repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului, plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate, îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare”, au mai explicat reprezentanții Penitenciarului Ploiești.
Citiți și: Sameday Group, parte a grupului eMAG, va utiliza deținuți pentru a susține volumul de comenzi din perioada sărbătorilor
Persoanele interesate de această posibilitate pot cere detalii prin e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., sau la numărul de telefon 0244.526.834 - persoană de contact - insp. de Poliție Penitenciară Alina Radu.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană