Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ccr csat alegeri prezidențiale
Categorie: Actual
  • Curtea Constituțională a României va judeca, în ședința de joi, cele două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale.
  • Solicitările au fost depus de doi dintre candidații din primul tur: Sebastian Popescu, de la Partidul Noua Românie, şi Cristian Terheș, de la Partidului Naţional Conservator Român.
  • Ședința va fi urmată de o alta, a CSAT, privind acţiunile unor actori cibernetici asupra unor infrastructuri IT&C suport pentru procesul electoral.

Sebastian Popescu acuză, în cererea de anulare transmisă CCR, fraudarea legii electorale de către Călin Georgescu, „prin finanţare ilegală a întregii campanii electorale, având susţinere din afara graniţelor ţării, din partea unor entităţi statale cu scopul de a destabiliza România.” Acesta a invocat, într-o intervenție la un post central de știri, faptul că Georgescu a raportat cheltuieli electorale zero, „deşi a desfăşurat o activitate amplă de promovare prin materiale online, reuşind să obţină peste 2,1 milioane voturi, ceea ce implică în mod evident resurse logistice şi financiare considerabile”.

Cristian Terheş este autorul celei de-a doua cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Într-o conferință de presă, acesta  fraudarea alegerilor şi intervenţii care au afectat clasamentul în ceea ce îi priveşte pe primii doi candidaţi, afirmând explicit că prin această acţiune de fraudare a alegerilor a fost schimbată ordinea celor clasaţi în turul II. Acesta a reclamat ieșirile publice, inclusiv sub forma live-urilor pe Facebook, a unor lideri USR, partidul care a dat cel de-al doilea candidat calificat în al doilea tur, cu un avans foarte mic față de cel de pe locul al treilea. Referitor la Georgescu Terheş a susţinut că au existat „o serie de boţi care continuu chemau oamenii să iasă la vot şi să voteze cu un anumit candidat, atât în preziua votului, lucru interzis, cât şi în ziua votului”.

Citiți și: ALEGERI PREZIDENȚIALE. Doi candidați înscriși în primul tur au cerut CCR anularea scrutinului de duminică

Fost judecători al CCR: Curtea nu judecă în abstract

Petre Lăzăroiu, fost judecător al Curții Constituționale a României, a explicat că poate fi luată o decizie de anulare a alegerilor, dar „Curtea nu judecă în abstract. Pentru ca CCR să decidă suspendarea sau anularea alegerilor trebuie să aibă pe masă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că într-adevăr s-a produs o modificare substanţială datorită unor factori externi sau interni care au contribuit la schimbarea clasamentului pentru că atunci oricine poate veni post-factum să spună „domnule, eu am fost plătit să spun asta, dar am spus altceva. Am crezut că e vorba de asta, dar am ajuns să cred, să văd, că e vorba de altceva”. Deci nu, nu chestiuni de ordin general, ci trebuie aduse nişte argumente concrete, probe”, a declarat Petre Lăzăroiu, citat de News.ro.

Ședință CSAT privind posibile riscuri la adresa securității naționale, în contextul alegerilor

Tot joi va avea loc și ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată de președintele Klaus Iohannis. Potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale, pe ordinea de zi se află analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.

Citiți și: Iohannis a convocat CSAT

Back To Top