- Potra a fost reținut duminică seară, după mai multe ore de audieri la IJP Prahova și apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
- Acesta este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi de instigare publică, din cauza unei postări pe care ar fi publicat-o recent pe pagina sa de Facebook.
Horațiu Potra a fost săltat din trafic, pe un drum din comuna Mănești, ieri noapte, de polițiștii din cadrul IJP Prahova. Acesta se afla într-o mașină plin cu arme și bani. Aproape în acelșai timp, în alte județe din țară, au fost prinși alți membri ai grupării sale, inclusiv fiul mercenarului care coordona paza lui Călin Georgescu. Toți ar fi avut cu ei arme cu care se îndreptau spre București.
Potra a fost adus la audieri la IJP Prahova, de unde a fost scos în cătușe, după câteva ore, pentru a fi prezentat procurorilor care au dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Cel mai probabil, astăzi va fi prezentat instanței, cu propunere de luare a altor măsuri preventive.
Citiți și: BRAȚUL ARMAT. Cine este Horațiu Potra, mercenarul care conduce paza lui Călin Georgescu
„În momentul de faţă este arestat pentru 24 de ore şi procedura penală ne spune că înainte de expirarea măsurii reţinerii se poate dispune o măsură de control judiciar sau de arest preventiv sau poate fi lăsat în libertate. Nu ni s-a comunicat. Ce ni s-a comunicat este că vor vedea dacă apar şi alte probe”, a declarat, duminică seară, pentru News.ro, avocata Christiana Mondea de la Baroul Sibiu, susținând că, „dacă verificăm pagina de Facebook a domnului Horaţiu Potra, vedem că singura postare de la început de decembrie este o melodie, pe care, sincer, nu am ascultat-o, dar nu există nicio altă postare. Am solicitat domnului procuror să pună la dispoziţie această postare, care este, şi ni s-a spus că nu se poate acest lucru la acest moment. Prin urmare, concluzia pe care trebuie să o trageţi este că cineva se află acum în arest pentru o postare pe care Poliţia nu vrea să ne-o arate”. Aceasta a susținut și că nu există în dosar vreo referire la legăturile bărbatului cu candidatul Călin Georgescu.
Citiți și: Mai mulți membri ai grupării Potra, inclusiv mercenarul și fiul acestuia, interceptați în trafic în ultimele 24 de ore. Veneau în Capitală
„Nu cunoaştem absolut nimic în sensul ăsta şi nu face obiectul dosarului. Uitaţi şi dvs. cum se pune problema când îl aduci pe om la trei noaptea, cu o zi înainte, dai la presă, că nu ştiu ce Dumnezeu ar fi vrut să facă la Bucureşti, în dosar apare cu totul altceva. Şi atunci lucrurile îţi dau de gândit. Eu nu am voie să dau din dosar dar pot să spun care e acuzaţia: acuzaţia se referă la ce aţi văzut şi dumneavoastră ca şi arsenal şi la nişte postări pe Facebook”, a precizat pentru News.ro avocatul Şerban Moga, al doilea apărător al lui Horaţiu Potra.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană