-
În fiecare an, la data de 17 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, considerat întemeietorul vieții monahale.
-
Alături de acesta, mai sunt prăznuiți în această zi Sfântul Cuvios Ahila și Sfântul Cuvios Antonie cel Nou de la Veria.
Sfântul Antonie cel Mare – întemeietorul vieții monahale
Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și la începutul secolului al IV-lea, fiind considerat întemeietorul vieții monahale și unul dintre cei mai reprezentativi asceți pentru spiritul vieții călugărești. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, Sfântul Antonie provenea dintr-o familie de țărani creștini înstăriți, în care a deprins credința.
La vârsta de 20 de ani, după moartea părinților, Sfântul Antonie s-a întrebat care este drumul său în viață. Într-o zi, aflându-se în biserică, a auzit cuvintele Mântuitorului: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Păstrând aceste cuvinte în inima sa, el și-a împărțit averea săracilor, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate.
După o perioadă petrecută într-o colibă de lângă satul natal, sub îndrumarea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc, unde a înfruntat numeroase ispite. La vârsta de 35 de ani, s-a retras în pustia de la marginea satului Pispir, unde a trăit timp de 20 de ani, rezistând asalturilor diavolești. În această perioadă, a devenit părintele duhovnicesc al multor călugări din comunitățile monastice din Nitria și Sketis.
În anul 310, Sfântul Antonie a mers la Alexandria pentru a-i încuraja pe creștinii prigoniți în timpul persecuției lui Maximin. Doi ani mai târziu, în 312, s-a stabilit pe muntele Kolzim, în mijlocul deșertului, unde a trăit până la moarte. A părăsit acest loc doar pentru a-și vizita discipolii și pentru a-l sprijini pe Sfântul Atanasie cel Mare în timpul prigonirilor arianiste.
Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356, în deșertul de pe malul drept al Nilului. Mărturiile despre viața sa ne-au fost transmise de Sfântul Atanasie, ucenicul său. Înainte de moarte, Antonie le-a lăsat ucenicilor ultimele sale sfaturi:
„Eu, o! fiilor, precum este scris, mă duc pe calea părinților, căci mă văd singur chemat de Domnul; iar voi treziți-vă, ca pustnicia voastră cea veche să nu o pierdeți, ci ca și cum ați face început de pustnicie, așa sârguiți-vă să păziți osârdia voastră întreagă. (…) Nici o împărtășire să nu aveți cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, (…) ci sârguiți-vă mai cu seamă de-a pururea a vă împreuna mai întâi cu Domnul, apoi cu sfinții (…)”
Sfântul a cerut ca trupul său să fie îngropat în taină, pentru ca nimeni să nu știe locul în care se odihnește, afară de ucenicii săi. Aceștia au urmat întocmai porunca, ascunzând trupul sub pământ.
Sfântul Cuvios Ahila – model al sfințeniei și vieții pustnicești
Sfântul Cuvios Ahila este unul dintre părinții pustiei care au strălucit prin smerenie, curăție și viețuire în Hristos. Este pomenit în sinaxarele ortodoxe ca un ascet de seamă, care și-a închinat întreaga viață rugăciunii și nevoinței în pustietate, ajungând un exemplu pentru monahii care au urmat calea sa.
Deși puține sunt informațiile istorice despre viața sa, Sfântul Ahila este cunoscut din scrierile patristice și tradițiile monahale ca un nevoitor ce a trăit în pustia Egiptului în secolele al IV-lea și al V-lea. Născut într-o familie creștină, el a fost atras de tânăr către o viață dedicată lui Dumnezeu. Urmând exemplul părinților pustiei, Ahila s-a retras în singurătate, dedicându-se ascezei, postului și rugăciunii neîncetate.
Ahila a trăit în condiții extrem de austere, departe de lume, căutând comuniunea cu Dumnezeu și desăvârșirea spirituală. Prin viața sa curată, plină de smerenie și înfrânare, el a dobândit darul discernământului și al facerii de minuni, fiind căutat de mulți pentru sfat și alinare sufletească. Scrierile filocalice consemnează faptul că viața sa era marcată de o profundă pace lăuntrică, rod al rugăciunii neîncetate.
Relatările despre Sfântul Cuvios Ahila provin din colecții de apoftegme ale părinților pustiei și lucrări duhovnicești precum „Patericul Egiptean”. Acestea îl descriu ca pe un om de o smerenie rară, care se ferea de laudele oamenilor, punând întotdeauna voia lui Dumnezeu mai presus de orice. Una dintre celebrele sale apoftegme este: „Cine se smerește pe sine până la capăt, acela va vedea fața lui Dumnezeu”, un îndemn care subliniază centralitatea smereniei în viața creștină.
Sfântul Cuvios Ahila s-a mutat la Domnul în pace, lăsând în urmă un exemplu luminos de trăire ascetică. După moarte, mormântul său a devenit un loc de pelerinaj pentru cei care căutau vindecare și binecuvântare.
Viața și nevoințele Sfântului Cuvios Antonie cel Nou, pustnicul din Veria
Sfântul Cuvios Antonie cel Nou a trăit o viață de asceză exemplară, petrecând cincizeci de ani într-o peșteră ascunsă, unde se hrănea doar cu ierburile ce creșteau în jur și era împărtășit cu Sfintele Taine de un preot care îl vizita periodic. Sfântul a ales acest drum ascetic, urmând chemarea dumnezeiască, și a îndurat cu statornicie încercările diavolilor care încercau să-i tulbure rugăciunea.
Sfântul Antonie s-a născut într-o familie evlavioasă și înstărită din Veria, în Macedonia, dar data nașterii sale rămâne necunoscută. Din tinerețe, s-a dedicat vieții monahale, intrând la Mănăstirea Pieria, unde a devenit un model pentru frați în toate virtuțile călugărești. Cu binecuvântarea starețului, a părăsit mănăstirea pentru a se retrage în peștera sa de lângă râul Aliakmon, ducând o viață pustnicească de rugăciune și post.
Asemenea Sfântului Antonie cel Mare, acest cuvios a fost supus unor atacuri repetate ale diavolilor, care se arătau sub forme înfricoșătoare sau încercau să-l descurajeze, dar sfântul a rămas neclintit. La vârsta de 90 de ani, Sfântul Antonie cel Nou a trecut la cele veșnice în pace, în peștera sa.
După trecerea sa la Domnul, câțiva vânători, ghidați de lătratul câinilor, au descoperit trupul sfântului, aflat neputrezit. Aceștia au anunțat episcopul din Veria, care, împreună cu o mare mulțime, a venit să-l cinstească. Deoarece locuitorii din Pieria și Veria nu se puteau înțelege asupra locului unde să fie păstrate cinstitele moaște, episcopul a decis să lase alegerea în seama Proniei Dumnezeiești. Moaștele au fost așezate într-o căruță trasă de boi, care s-a oprit în fața casei părintești a sfântului din Veria. Acolo, mai târziu, a fost ridicată o biserică mare în cinstea sa.
Surse: CrestinOrtodox.ro, Doxologia; foto-credit: St. Barbara Greek Orthodox Church, J. Stacevičiaus / LRT nuotr., Basilica, Doxologia, Puterea
Citește și: Lege promulgată: Numărul de telefon pentru ajutorarea victimelor violenței domestice va fi afișat obligatoriu în spațiile publice
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
