Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

olimpiadă statistică
Categorie: Actual
  • În acest an școlar, țara noastră a demarat proiectul de tip grant Competiția Europeană de Statistică în România 2024-2025.
  • Prima ediție a Olimpiadei de Statistică a reunit, în prima etapă, aproape 1.200 de echipe, mult peste așteptările organizatorilor.

Județele Giurgiu și Ialomița nu au niciun participant la Olimpiada de Statistică, în timp ce, în alte zone ale țării, interesul a fost uriaș. Prahova se numără printre județele cu cel mai mare număr de echipe (74), după București (166) și Iași (94).

Prahova are 44 de echipe de juniori și 33 de seniori, din totalul de 771, respectiv 421 înscrise la nivel național

Participarea României la această competiție internațională este o premieră pentru țara noastră, în timp ce, la nivel european, aceasta este cea de-a opta ediție. Concursul se adreseaza elevilor din învățământul secundar și este organizat de către Institutul Național de Statistică, în colaborare cu Ministerul Educației.

Potrivit regulamentului, toți elevii dintr-o echipă înscrisă trebuie să aparțină aceleiași unități de învățământ și aceleiași categorii, iar un elev nu are voie să participe în mai mult de o echipă. Nu există limitare a numărului de participanți și al echipelor din aceeași unitate de învățământ. De asemenea, nu există o limită privind numărul de echipe coordonate de același profesor. Fiecare echipă trebuie să aibă un profesor coordonator din aceeași unitate de învățământ din care fac parte elevii.

„Obiectivul său principal este de a stimula curiozitatea și interesul elevilor privind utilizarea statisticilor oficiale, de a încuraja profesorii să utilizeze materiale și tehnici moderne în aplicarea statisticii în cadrul diferitelor discipline, dar și de a evidenția rolul și importanța statisticii în societate. Competiția vizează două categorii de elevi din învățământul secundar: elevii din clasele a IX-a și a X-a din sistemul național de învățământ (Categoria Junior) și elevii din clasele a XI-a și a XII-a din sistemul național de învățământ (Categoria Senior).

Citiți și: Start de aur, în 2025, la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza

Vor fi organizate două runde ale competiției naționale în perioada ianuarie – martie 2025, urmate de etapa europeană care va avea loc în perioada aprilie- mai/iunie 2025. Testările vor avea loc pe o platformă web dedicată, neimplicând prezență fizică în niciuna dintre etapele sale”, menționează INS.

Prima etapă a concursului a avut loc vineri, pe 17 ianuarie.

Back To Top