- Procurorii DNA fac mai multe percheziții, miercuri dimineață, la Sinaia.
- Descinderi ar avea loc inclusiv la locuința primarului Vlad Oprea, fiind vorba despre o anchetă care vizează proprietățile imobiliare ale acestuia.
Surse judiciare citate de g4media.ro au precizat au precizat că ancheta care-l vizează și pe primarul PNL din Sinaia, Vlad Oprea, are loc într-un dosar de trafic de influență și luare de mită. Cercetările procurorilor ar avea legătură cu proprietățile imobiliare ale edilului.
De asemenea, mai scrie g4media.ro, este vizat Adrian Sturz, un prieten apropiat al fostului ministru liberal Lucian Bode, care ar fi de asemenea implicat în afacerile imobiliare ale primarului.
Descinderile au loc la aproape un an după publicarea anchetei Recorder, în care jurnaliștii au lansat acuzații grave împotriva primarului stațiunii prahieve, unul dintre cei mai vechi din județ. Printre altele, aceștia reclamau că Oprea i-ar fi facilitat lui Lucian Bode construirea unei vile de vacanță la Sinaia, trecută pe numele fiului liderului PNL, pe un teren cumpărat de fostul ministru la un preț cu mult sub cel al zonei.
DNA nu a transmis, până la această oră, niciun comunicat oficial cu privire la acțiunile de miercuri dimineață.
Citiți și: Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost ales președinte al Asociației Orașelor din România
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană