- Noi recorduri negative de temperatură au fost atinse azi-noapte.
- După ninsorile neașteptate din primele zile ale lui aprilie, frigul a pus stăpânire pe toate regiunile.
În toată țara s-au înregistrat, în noaptea de luni spre marți, temperaturi negative. Singurele excepții sunt zone restrânse de pe litoral, unde termometrele au indicat cel mult 1 grad.
Cea mai scăzută temperatură a fost înregistrată, pentru a doua noapte la rând, la Vf. Omu, unde valorile au coborât până la -18,6 grade Celsius.
Sub -10 grade s-au înregistrate și în alte zone montane. Inclusiv la Sinaia s-au înregistrat -11,7 grade.
Nici în rest situația nu a fost mult mai bună. La Câmpina au fost, de exemplu, -5,7 grade, iar la Ploiești temperatura minimă, în ultimele 24 de ore, a fost de -3,7 grade.
Citiți și: Comandament energetic. Strategie pentru aceste zile, cu temperaturi extrem de scăzute
Marți, la orele prânzului, la munte se înregistrează în continuare valori sub 0 grade. La Ploiești erau, la ora 12.00, 7 grade Celsius, iar la Câmpina termometrele indicau 5 grade.
Potrivit ANM, vremea va continuat să fie deosebit de rece până joi, inclusiv, dar de vineri va începe să se încălzească treptat.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană