• Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Biroul Siguranță Școlară desfășoară, în data de 19 mai, o nouă activitate informativă privind prevenirea traficului de persoane, a consumului de substanțe interzise și a victimizării minorilor.
Acțiunea face parte din activitățile prevăzute în Planul Teritorial de Combatere a Violenței Școlare, Campania pentru Creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar – ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” și Proiectul educativ pentru prevenirea consumului de droguri ”Viitor fără umbre”.
Principalele subiecte abordate cu această ocazia vizează:
• creșterea gradului de conștientizare asupra importanței siguranței personale,
• prevenirea comportamentelor de risc,
• modalitățile identificare și de semnalare a situațiilor de pericol,
• dezvoltarea încrederii în autoritățile care pot oferi îndrumare și sprijin.
La evenimentul organizat luni, 19 mai, participă 20 copii și tineri, beneficiari ai măsurilor de protecție, cu vârste cuprinse între 14 și 22 ani.
Aceștia provin din cadrul Complexului de Servicii Comunitare ”Echilibru” Ploiești, caselor de tip familial aflate în structura Complexului de Servicii Comunitare Câmpina, Complexului de Servicii Comunitare Breaza, Complexului de Servicii Comunitare ”Sf. Maria” Vălenii de Munte și din Centrul de Primire în Regim de Urgență din cadrul Complexului de Servicii Comunitare ”Rază de Soare” Băicoi.
CITEȘTE ȘI: Copil din Prahova dat dispărut astăzi. Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea băiatului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană