Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Sf. Ap. Carp și Alfeu
Categorie: Actual

Pe data de 26 mai, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Carp, unul dintre cei șaptezeci de apostoli și ucenic al Sfântului Apostol Pavel.

 

Originar din Troa, Carp a fost menționat de Pavel în a doua epistolă către Timotei (4:13), unde acesta îl ruga să-i aducă la Roma o mantie, câteva cărți și pergamente lăsate la el.

Sfântul Pavel l-a hirotonit pe Carp episcop în Veria (în prezent pe teritoriul Turciei), unde acesta a convertit la creștinism mulți elini și iudei. Potrivit învățăturii creștine, în anul 66, Sfântul Carp a fost ucis de cei care au rămas fideli păgânismului și legii mozaice, fiind îngropat în Veria, cetatea în care a păstorit.

De asemenea, Carp a propovăduit Evanghelia și în insula Creta, unde l-a găzduit pe Sfântul Dionisie Areopagitul, convertit la creștinism în urma predicii lui Pavel în areopagul din Atena (cf. Faptele Apostolilor 17, 34).

Cu acest prilej, în biserici este cântat troparul sfântului:
Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.” (glasul 3)

 

Tot în această zi, Biserica face pomenirea:

  • Sfântului Apostol Alfeu, din cei șaptezeci de apostoli;

  • Sfinților Mucenici Averchie și Elena;

  • a Sfântului Mucenic Alexandru, cel din Tesalonic.

     
Sursă: Basilicafoto-credit: Ziarul Lumina, Basilica

Citește și: † A treia aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Duminica a 6-a după Paști (Vindecarea orbului din naștere)

        
Back To Top