Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

MasterPeace România
Categorie: Știri locale
  • Asociația MasterPeace România, fondată la Ploiești, a fost partener oficial în realizarea volumului „Exemple de bune practici prin proiecte Erasmus+ și eTwinning”, o lucrare care reunește experiențe educaționale din întreaga țară.

  • Volumul a fost publicat online și include peste 20 de articole relevante despre inițiative europene derulate în școlile din România, cu accent pe colaborare, sustenabilitate și leadership educațional.

 

Potrivit reprezentanților organizației, volumul este cu atât mai valoros cu cât a fost realizat integral de tinerii săi voluntari. Aceștia au contribuit la toate etapele tehnice și vizuale ale lucrării.

„Este un produs 100% realizat de tineri – voluntarii MasterPeace România au fost cei care au conceput coperta 1 și 4, au realizat paginarea integrală, au coordonat și desfășurat procesul de tehnoredactare și editare, toate acestea sub îndrumarea echipei editoriale și în spiritul colaborării și profesionalismului”, se arată în comunicatul oficial emis de MasterPeace România.

Volumul adună articole axate pe teme actuale precum educația pentru sustenabilitate (ex. proiectul „FOODPrint”), leadershipul tinerilor (UNESCO Model 2024), precum și exemple de transformare a școlii prin artă, colaborare digitală și inițiativă civică.

„Pentru noi, ca organizație, a fost mai mult decât un simplu parteneriat: a fost o declarație de încredere în potențialul tinerilor, în forța educației colaborative și în misiunea de a susține școli deschise, incluzive și europene, transmit reprezentanții MasterPeace.

Mulțumim Liceului Tehnologic „Toma Socolescu” din Ploiești, echipei de organizare a simpozionului național și tuturor autorilor care au făcut acest volum posibil.
Cu mândrie și recunoștință, îl dedicăm celor care cred că educația are voce – iar vocea ei este europeană, tânără și creativă!, se mai arată în mesajul acestora.
 
514335440_1039294308399424_6743667803667068875_n.jpg
 

Volumul este disponibil în format digital și poate fi consultat AICI.

 

Citește și: Universitatea Politehnică se mândrește cu șefii de promoție din rândurile absolvenților CNMV Ploiești

      
Back To Top