• Începând de astăzi până duminică, în Sinaia vor fi aplicate restricții de circulație, pentru buna desfășurare a etapei a IV-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă.
• Polițiștii rutieri vor redirecționa circulația pe tot parcursul evenimentului.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează participanții la trafic și cetățenii stațiunii Sinaia că, în perioada 25 iulie 2025, ora 06:00 – 27 iulie 2025, ora 22:00, se va desfășura etapa a IV-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă.
Pentru buna desfășurare a competiției sportive și siguranța tuturor participanților, vor fi instituite următoarele restricții de circulație:
• traseul competițional cuprins între strada Eroilor și Cota 1400 va fi închis circulației rutiere;
• de asemenea, sectorul de drum dintre bulevardul Carol I (sens giratoriu Aosta) și sensul giratoriu Peleș va fi restricționat traficului rutier pe toată durata evenimentului.
Începând de vineri de la ora 08.00, până duminică la ora 21.00, bulevardul Carol I, care traversează staţiunea, va fi închis circulaţiei rutiere, iar sâmbătă şi duminică, pe timpul zilei, vor fi închise străzile Eroilor, Mănăstirii, Furnica şi Drum Cota 1400, pe care se va se desfăşura cursa automobilistică.
Turiştii care vor să ajungă cu autoturismele la gondola Sinaia vor folosi ruta Bulevardul Carol I - Strada Aosta - Şoimului - Coştilei - Gheorghe Doja - Drum Nou Cota 1400.
Autobuzele vor pleca din rondul Aosta, acolo unde va fi instituită restricţia de circulaţie în zona centrală a staţiunii.
Conducătorilor auto lis e recomandă să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri, să manifeste prudență sporită în apropierea zonelor restricționate și să își planifice din timp traseele de deplasare.
CITEȘTE ȘI: Peste 80 de piloți se vor întrece, în weekend, pentru Trofeul Sinaia
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană