- CNAIR a anunțat că măsurile vor fi luate pe timp de noapte, în intervalul 7 - 9 august, pentru lucrări de asfaltare.
- Restricții vor rămâne valabile, însă, și în următoarele săptămâni, la intrarea în Capitală dinspre Ploiești, în zona Băneasa.
„În nopțile de 07/08 august 2025 și 08/09 august 2025, în intervalul orar 21:00-06:00 se va restricționa total circulația pe pasajul superior de pe DN1 km 9+725 - km 9+975 (Pasajul Jandarmeriei), în vederea executării lucrărilor de refacere a covorului asfaltic pe toată lungimea pasajului
Pe perioada restricționării, circulația autovehiculelor va fi deviată pe bretelele pasajului”, au precizat reprezentanții DRPD București.
Începând de sâmbătă, 9 august 2025, șoferii care intră în Capitală dinspre DN1, prin zona Băneasa, vor întâmpina restricții temporare de trafic din cauza lucrărilor de reparații programate pe Podul Jandarmeriei. Traficul auto va fi restricţionat pe Podul Jandarmeriei, de sâmbătă, pentru reparaţia şi înlocuirea rosturilor de dilatare de pe pod, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei.
Citiți și: Acțiune rutieră de amploare miercuri dimineață, pe DN1, în Prahova și Brașov
În etapa 1 a lucrării, se va restricţiona banda I de circulaţie pe fiecare sens al podului, cu asigurarea circulaţiei pe banda II şi III – începând cu data de 9 august, în etapa 2 se va restricţiona banda II de circulaţie pe fiecare sens al podului, cu asigurarea circulaţiei pe banda I şi III, iar în etapa 3 va avea loc restricţionarea benzii III de circulaţie pe fiecare sens al podului, cu asigurarea circulaţiei pe benzile I şi II.
Lucrările ar urma să se încheie în jurul datei de 5 septembrie.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană