- Termenul pentru darea în circulație a celui de-al doilea lot din A7 Autostrada Moldovei a fost amânat de mai multe ori în ultimele luni.
- O nouă variantă este avansată, nu foarte convingător totuși, de secretarul de stat în Ministerul Transportului, Irinel Ionel Scrioșeanu.
La o postare de zilele trecute, despre lucrările la Sectorul 3 din A0, Scrioșteanu a fost asaltat cu întrebări referitoare la termenul la care se va putea circula pe lotul 2 din A7 Ploiești - Buzău, cel între Mizil și Pietroasele. Secretarul de stat le-a răspuns șoferilor anunțând o dată posibilă pentru deschiderea acestui tronson.
„Au fost mai multe întâlniri tehnice în această perioadă cu privire la problemele care împiedica darea în trafic a lotului 2 din A7 Ploiești-Buzău. Facem tot posibilul ca până la sfârșitul lunii septembrie să reușim să dam în trafic și acest lot”, a scris secretarul de stat, spunând că luni va putea da mai multe detalii. Ziua de luni a trecut, iar detaliile nu au venit.
Citiți și: Când se va circula pe Lotul 2 al A7 Ploiești - Buzău? Termenul, amânat pentru finalul lunii iulie, nu a fost respectat
Spre finalul acestui an ar urma să fie dat în trafic și lotului 3, Pietroasele - Buzău.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană