- Prima zi din acest an școlar nu va fi marcată de festivitățile obișnuite, ci de un protest uriaș al cadrelor didactice împotriva măsurilor fiscal-bugetare adoptate de Guvernul Bolojan, care vizează sistemul de învățământ.
- Sindicatele cer abrogarea prevederilor legale intens contestate și demisia ministrului Daniel David.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET» și Federația Națională Sindicală «ALMA MATER», în numele membrilor de sindicat și al tuturor salariaților din învățământul preuniversitar și universitar, vor organiza mâine, 8 septembrie 2025, în București, un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș de protest până la Palatul Cotroceni.
Această acțiune de protest este expresia nemulțumirii profunde a personalului din educație față de refuzul constant al Guvernului de a abroga prevederile din Legea 141/2025.
Nici măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, ministrul Educației, Daniel David, nu recunoaște problemele grave generate de aceste decizii pripite luate de Guvern și ne cere să îi fim alături și să construim împreună viitorul educației. Îl întrebăm pe domnul ministru de ce nu ne-a consultat și când a gândit aceste «reforme»? De ce a luat aceste măsuri ce au crescut numărul elevilor care învață în sistem simultan, ce au lăsat mii de suplinitori calificați fără loc de muncă, ce au dus la dispariția a sute de unități de învățământ?
Domnule ministru, recunoașteți public că ați generat haos în învățământ și prezentați-vă demisia de onoare!”, au transmis cele trei sindicate, într-un comunicat comun cu titlul „Demnitatea noastră nu este negociabilă!”.
Citiți și: Protest la Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure. Părinții și învățătorii cer sprijinul ISJ Prahova
Protestul va începe la ora 10.00, în Piața Victoriei. Participanții vor picheta Palatul Victoria, iar apoi vor porni în marș către Palatul Cotroceni. Mitingul se va încheia în jurul orei 14.30.
„Ne cerem scuze public tuturor cetățenilor care vor fi afectați de blocajele rutiere generate de marșul nostru. Recurgem la această formă de protest ca la o ultimă soluție, după epuizarea tuturor celorlalte căi de dialog și după mai bine de 5 săptămâni de pichetări ale Ministerului Educației și Cercetării și ale Guvernului României. Miza noastră este una comună pentru întreaga societate: un sistem de educație de calitate, respectat și finanțat corespunzător. Vă mulțumim anticipat pentru înțelegere!
De asemenea, pentru a menține caracterul apolitic și civic al acestui protest, solicităm asociațiilor civice (care nu au discutat în prealabil cu noi) și formațiunilor politice care doresc să se alăture demersului nostru să nu o facă. Nu dorim și nu vom permite ca protestul legitim al angajaților din învățământ să fie instrumentalizat sau transformat într-o platformă pentru interese politice sau de altă natură. Ne dorim ca mesajele și revendicările noastre să rămână clare și nealterate.
Acțiunea noastră este un demers strict profesional, care vizează exclusiv drepturile salariaților din învățământ și interesul sistemului educațional.
Nu în ultimul rând, rugăm părinții și elevii să înțeleagă importanța luptei noastre și să ne susțină, întrucât este în joc și viitorul tinerelor generații care se formează și se vor forma în sistemul educațional. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală.
De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de NOI, de VOI, de ȘCOALA ROMÂNEASCĂ, de VIITORUL ACESTEI ȚĂRI”, se mai arată în mesajul liderilor celor trei sindicate.
Din cauza tensiunilor din învățământ, în multe școli din țară nu vor fi organizate astăzi festivități, urmând ca elevii să fie primiți de învățători și diriginți direct în sălile de clasă.
Foto: FSLI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană