- Trei avioane de vânătoare ruseşti au pătruns vineri în spaţiul aerian al Estoniei.
- Un alt incident a fost raportat în Marea Baltică, unde alte două avioane de vânătoare rusești au încălcat zona de securitate a unei platforme Petrobaltic, alarmând autoritățile poloneze pentru a doua oară într-o săptămână.
Cele două incidente produse în decurs de câteva ore, la frontiera estică a NATO, indică o escaladare gravă a tensiunilor în zonă.
„Rusia a încălcat deja de patru ori spaţiul aerian al Estoniei în acest an, ceea ce este în sine inacceptabil. Dar incursiunea de astăzi, în care trei avioane de vânătoare au intrat în spaţiul nostru aerian, este fără precedent. Testarea din ce în ce mai extinsă a limitelor şi agresivitatea crescândă a Rusiei trebuie să fie întâmpinate cu o creştere rapidă a presiunii politice şi economice”, a declarat ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna.
Avioanele MiG-31 au pătruns aproximativ cinci mile marine în teritoriul Estoniei şi s-au îndreptat spre capitala Tallinn, potrivit surselor citate de presa internațională într-un material preluat de News.ro. Avioanele au survolat zona timp de aproximativ 12 minute, înainte ca NATO să trimită avioane italiene F-35 pentru a le respinge.
Estonia a declanşat articolul 4 al Tratatului NATO, ceea ce înseamnă că aliaţii sunt chemaţi la consultări, pentru a doua oară într-o săptămână, după ce același apel a fost lansat și de Polonia, săptămâna trecută.
La câteva ore distanță, și poliţiştii de frontieră polonezi au anunțat că „două avioane de vânătoare ruseşti au survolat la joasă altitudine platforma Petrobaltic, în Marea Baltică. Zona de securitate a platformei a fost încălcată”.
Incidentele de vineri survin după ce drone ruseşti au încălcat spaţiul aerian al Poloniei şi al României în ultima săptămână.
Citiți și: Alertă la granița NATO. Polonia a doborât mai multe drone care au intrat în spațiul său aerian. Autoritățile au decis să închidă unele aeroporturi
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană