Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

klaus iohannis anaf
Categorie: Actual
  • Ministerul de Finanțe a încuviințat declanșarea procesului în urmă cu o lună și jumătate, iar de atunci ar fi existat o corespondență între familia Iohannis și ANAF, prin care proprietarii erau înștiințați că urmează executarea silită.
  • Joi, la împlinirea termenului, inspectorii de la Finanțe ar fi mers la adresă și ar fi schimbat yala, iar imobilul ar urma să fie scos la licitație în scurtă vreme.

Pe lângă pierderea casei, Klaus Iohannis trebuie să achite aproape un milion de euro către ANAF, sumă care reprezintă contravaloarea lipsei de folosință în perioada 1999–2015, la care se adaugă dobânzi și penalități, pentru că ani la rând imobilul a fost închiriat, scrie Mediafax. Casa a fost dobândită inițial de fostul șef de stat prin cumpărarea cotei-parte de la Rodica Baștea, rezidentă în Statele Unite, pentru 3.200 de euro. Ulterior, instanța a decis că documentele de moștenire prezentate pentru achiziție erau false, iar imobilul a revenit statului.

Surse din Ministerul de Finanțe au dezvăluit, pentru Mediafax, că miercuri inspectorii ANAF au solicitat predarea cheilor casei de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu. Autoritățile fiscale au intervenit după ce fostul președinte nu a dat curs notificărilor anterioare, ceea ce a dus la un moment tensionat, conform unui martor citat de sursă. În cele din urmă, Iohannis ar fi colaborat cu inspectorii.

Statul trebuie să recupereze banii încasați din chirie timp de 17 ani, sumă evaluată la circa 4,7 milioane lei. Bani pe care președintele, conform acelorași surse, nu pare dispus să-i plătească și, cel mai probabil, va alege să se judece cu statul român.

Iohannis n-a zis prea multe în cei 10 ani de mandat la Cotroceni, dar unul dintre momentele bine întipărite în memoria colectivă este cel din campania pentru alegerile prezidențiale din 2014 când, în timpul unui interviu pentru gândul.info, candidatul de atunci Klaus Iohannis a ezitat să răspundă la întrebarea referitoare la câte case deține, iar la întrebarea despre cum a ajuns în posesia lor acesta a susținut că le-a cumpărat. Întrebat, mai departe, de ce nu au și ceilalți profesori câte 6 case, acesta a răspuns: „Ghinion”.

https://youtu.be/rG76A0k8OQQ?si=fPoLogvnrPSzIcmg

 

 

Back To Top