- Două persoane au murit și o a treia s-a salvat ca prin minune în urma unui accident montan produs sâmbătă, în Făgăraș.
- Cei trei turiști erau din Ploiești și, potrivit informațiilor transmise de Salvamont, nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă.
Un accident montan grav s-a produs sâmbătă, în zona Vârful Netedu din Munții Făgăraș.
Potrivit Salvamont România, „trei persoane au alunecat de pe versantul vestic al Vârfului Netedu, spre Valea Arpășelului. Una dintre acestea a reușit să se oprească, însă celelalte două au căzut câteva sute de metri pe pantă abruptă, suferind leziuni incompatibile cu viața.
Persoana aflată în viață a fost recuperată de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan, și transportată în siguranță la Bâlea Lac”.
La locul accidentului a coborât un salvator montan care a constatat decesul celorlalte două persoane însă, din cauza terenului extrem de dificil și a condițiilor meteorologice, acestea nu au putut fi recuperat. Operațiunea este reluată duminică, terestru și aerian.
Citiți și: Intervenție în miez de noapte, în Bucegi, în urma unui accident montan. Turistul care s-a rătăcit a fost găsit grav rănit
„Din primele informații, persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă”, mai precizează Salvamont România.
Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu, a anunțat că toate cele trei persoane implicate în tragicul accident erau din Ploiești. „Cei doi (decedați n.r.) au 35, respectiv 50 de ani”, a anunțat acesta, într-o declarație pentru Agerpres.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană